Auditoriumul „Joseph Schmidt” a fost inaugurat în anul 2007 și face parte din infrastructura cultural-artistică a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Clădirea include o sală modernă de spectacole, cu o capacitate de 240 de locuri, destinată desfășurării unor evenimente culturale variate, de la proiecții de film și concerte, la spectacole de teatru și manifestări artistice sau științifice.
De-a lungul anilor, acest spațiu a devenit un important centru cultural al universității și al urbei, găzduind atât reprezentații ale studenților Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai Universității de Arte „George Enescu” din Iași, cât și concerte și spectacole susținute de artiști consacrați, precum Anca Parghel, Bogdan Ota, Horațiu Mălăele ș.a. Tot aici s-au desfășurat și evenimente de anvergură națională, printre care Olimpiada Națională de Creativitate Științifică.

